Încă mai sunt vase…

ulcioare 2Nu uit expresia ce tatăl meu obișnuia să o spună atunci când eram mici, neastâmpărați sau obraznici: „Vedeți că se umple paharul!”. Zâmbesc fiindcă și acum am în minte imaginea aceea cu paharul aproape plin și cum în mod continuu cade câte o picătură de apă în el. Am ajuns să fiu eu acum în locul tatălui meu. Și acum înțeleg perfect ce înseamnă să ajungi să-ți pierzi răbdarea.

E o adevărată provocare pentru mine să pot să-mi păstrez calmul cu trei perechi de mânuțe prin casă care, oricât de drăguțe ar fi, știu și cum să mă ducă la epuizare uneori. Deși sinceră să fiu, ce mă supără mai tare e să nu duc la îndeplinire ce mi-am propus pentru ziua respectivă. Sunt zile în care îmi doresc să termin cu curățenia și dacă s-ar putea ca la final toate fetele să doarmă, atunci ar fi o Zi Perfectă. Dacă totuți nu se întâmplă ca în scenariul imaginat de mine, devin irascibilă.

Totuși, cine oare ne-a făcut să credem că dacă nu realizăm ce ne propunem nu mai suntem la fel de buni și de valoroși? Mulți dintre noi ne identificăm cu ce reușim să realizăm în viață, cu cariere de succes, cu prieteni cool, sau în cazul de față, cu copii cuminți și cu casa lună (sau mai bine zis, mi-aș dori să mă identific cu așa ceva). E adevărat că dacă nu reușim să bifăm tot ce am trecut pe listă s-ar putea să fim administratori nepricepuți, dar doar atât.

Atât de mult se schimbă lucrurile dacă dimineața, înainte să aud pașii fetițelor cum se apropie și mă caută somnoroase prin camere, petrec un timp cu Domnul, și Îl las să îmi umple inima de bucurie și de avânt pentru ziua ce tocmai a venit. Toate izvoarele mele sunt în El, așa cum se cântă în Psalmul 87. Mai nou, când simt că resursele încep să-mi scadă îmi reamintesc de văduva care umplea vasele goale cu untdelemn. Copiii îi apropiau vasele și ea turna din untdelemn în ele. (2 Împărați 4:5b)

Au fost momente și încă mai sunt, când trec peste timpul meu cu Domnul și Cuvântul Lui fiindcă îmi spun că sunt prea ocupată. Niciodată însă, nu am recăpătat mai multă energie și iubire în plus pentru copii și pentru soțul meu ca atunci când îmi încep ziua cu rugăciune. Îmi reamintesc că rolul meu ca mama, soție, prietenă și orice altceva poate fi o închinare și o jertfă adusă înaintea Dumnezeului meu.

Ce m-a învățat Domnul din toată neliniștea mea cu casa întoarsă pe dos și copiii plângăcioși e că am uitat să îmi slujesc copiii în schimbul dorinței de a le avea pe toate puse la punct. Și cred că ispita aceasta există în toate planurile. Ne punem pe noi pe primul loc și trecem cu vederea dezordinea ce o implică uneori construirea unor relații ce dăinuiesc, dragostea pe care ceilalți o resimt atunci când ne aplecăm la nevoile lor și nu tot la ale noastre.

Încă mai am de învățat și mă rog să pot sluji cu o inimă liniștită. Altă soluție la epuizare ar mai fi și un somn bun, dar cum se face că nu totdeauna ni-l putem permite, nu rămâne decât să turnăm în continuare untdelemn în vase.

Și slavă Domnului, vase tot sunt!

 

Rebeca Grecu

O părere despre “Încă mai sunt vase…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *